Aparatele de curatat cu aburi – solutia optima pentru o casa curata

Pareri cele mai bune aparate de curatat cu aburi

Aparatul de curatat cu aburi a devenit o solutie din ce in ce mai preferata in randul cumparatorilor la care apeleaza pentru a curatat, dar si pentru a igieniza doverse zone din locuinta. Este un aparat foarte practic si chiar as indrazni sa spun necesar, mai ales, daca aveti copii mici care mereu sunt cu mainile pe jos sau in diverse locuri, precum si in situatia in care aveti animale de companie in casa, iar riscul dezvoltarii alergenilor si bacteriilor este unul destul de ridicat. Altfel spus, un aparat de curatat cu aburi dincolo de faptul ca optimizeaza curatenia casei, previne si anumite probleme de sanatate care se pot  dezvolta in timp. Preventia este cea mai buna solutie, insa pentru a te bucura de efecte la potential maxim trebuie sa optezi pentru cele mai bune aparate de curatat cu aburi. In acest sens, vom discuta mai multe detalii in continuare pentru a sti in final exact ceea ce ai nevoie pentru a fi multumit.

In primul rand, ceea ce ar trebui sa ai in vedere pentru determinarea aparatului potrivit este puterea acestuia. Practic, puterea oferita este in stransa legatura cu performantele pe care produsul este capabil sa le obtina. Cu cat puterea este mai mare, cu atat aparatul poate curata mai rapid si mai eficient casa. In consecinta, indiferent de brand-ul pentru care optezi sau produsul pe care il consideri cel mai potrivit, nu uita sa verifici puterea nominala a acestuia.

Pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile si pentru a va da un reper, o sa luam ca exemplu, o familie care locuieste intr-un apartament mai mic sau chiar intr-o garsoniera. In aceasta situatie, familia respectiva poate opta pentru o varianta de aparat mai putin puternica, de 1000-1500 W, mai ales daca produsul nu va fi folosit frecvent. Insa, daca discutam despre o familie care locuieste intr-un apartament sau o casa mai mare decat cea din situatia anterioara, va fi necesara alegerea unui aparat mai puternici cu putere de 1600-2000 W. Cu atat mai mult ar trebui sa iei in calcul o putere mare daca ai probleme cu depunerile de calcar sau cu anumite tipuri de murdarie greu de indepartat. In final, ar tfi bine sa stii ca exista si variante foarte puternice, care inregistreaza peste 2000 W, reusind sa asigure cu un efort minim o curatare si o indepartare eficienta a  oricarui tip de murdarie. Astfel de aparate au capacitatea, desigur, sa actioneze rapid si sunt cea mai inspirata solutie.

In acelasi timp, analizati si cantitatea de aburi emisa de aparat. In mod clar cand discutam despre un aparat de curatat cu aburi este esential sa cunoastem aspecte referitoare la cantitatea de aburi pe care trebuie sa o emita astfel incat sa aiba capacitatea sa curete eficient locurile unde va fi folosit. Regula de baza este urmatoarea: cu cat aparatul poate emite mai mult abur cu atat curatarea va fi mai rapida si mai eficienta. Cantitatea de abur emisa este masurata in grame pe minut g/min. Modelele de aparate cu perofmrante modeste vor obtine o cantitate mai mica de 60 g/min, iar cele mai performante variante vor avea o putere de 70-100 g/min, ba chiar exista aparate care pot si depasi 100 g/min. Depinde foarte mult de ceea ce aveti nevoie, de tipurile de murdarie pe care le aveti de curatat frecvent pentru a va putea orienta catre produsul cel mai potrivit.

Si fiindca tot am discutat despre cantitatea de aburi optima, trebuie sa cunosti si cateva aspecte referitoare la volumul recipientului cu apa. Practic, aici adaugam apa care va fi transformata ulterior in aburi. In principiu, cele mai multe modele au o capacitate de pana la 0.5 litri, iar estimativ, vor putea face fata unei suprafete de pana la 40 mp. Bineinteles, ca putem gasi si variante cu recipiente mai mari de 500-1000 ml care pot face fata unei suprafete de aproximativ 50 mp sau chiar variante cu recipiente de peste 1 litru ideale pentru suprafete de pana la 100 de mp. Depinde foarte mult de suprafata locuintei sau, eventual, a zonelor unde vei folosi aparatul, pentru a te putea catre varianta cea mai convenabila. Sigur ca nu este confortabil pentru utilizator sa aleaga un aparat cu rezervorul prea mic ce va trebui realimentat intruna, insa ar fi o risipa sa achizitionezi si un aparat cu rezervor prea mare pentru o locuinta mica.

Multi dintre cumparatori se intreaba care ar fi suprafetele recomandate pentru care ar putea fi folosit acest aparat fara a deteriora? Ei bine, este intr-adevar un aparat multifunctional si vei ramane surprins sa descoperi cat de practic este. Poti curata foarte usor podele dure, gemuri, poti curata baia, zone din bucatarie, inclusiv plita sau aragaz ori chiar tapiterii. Suprafetele pot fi uneori diferite in functie de ceea ce va doriti, in speta, de accesoriile si functiile cu care aparatul pe care il achizitionati a fost prevazut. Pentru a putea curata, de exemplu, tapiteria, aparatul trebuie sa dispuna de accesoriu special care va doza aburul eficient si va oferi o ingrijire optima canapelei. Ca un pont, il puteti folosi inclusiv pentru tapiteria masinii. De asemenea, pentru zone mai dificile sau pentru murdaria intarita, este necesara existenta unei reclete speciale pentru murdaria intarita. Pentru simpla curatare a prafului, aparatul trebuie sa beneficieze de lavete din microfibra.

Fara indoiala, aparatele de curatat cu aburi sunt niste produse extrem de utile si practice in orice locuinta, care simplifica si optimizeaza curatenia casei, dar si buna igienizare. Ai posibilitatea sa cureti, fara efort si fara sa mai folosesti produse chimice care iti pot pune sanatatea in pericol, diverse tipuri de suprafete, poti indeparta pete persistente si asa mai departe. Dar pentru a descoperi mai multe informatii utile, dar si topul celor mai bune aparate de curatat cu aburi ale momentului, va propunem sa accesati https://www.celebune.ro/cele-mai-bune-aparate-de-curatat-cu-aburi/, locul unde veti gasi informatii complete si raspunsuri la toate intrebarile pe care le aveti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CAPTCHA ImageChange Image